Descriere
Nu mi-am propus nicio clipă să scriu o carte de critică cinematografică și sper că este evident acest fapt. Am vrut doar să pun o oglindă venețiană în fața Erei Psihedelice prin apropierea, uneori infinitezimală, de filmele documentare pe care aceasta le-a zămislit. În special de rockumetarele și folkumentarele ei, unele intrate de-a dreptul în istorie – fără să ne ferim de „expresii pompoase”. Cel puțin, în istoria Secolului XX. Ori, măcar, în cea a filmului. Fie el și cel documentar.
Dedic această carte tuturor acelor old timers autohtoni mai mult sau mai puțin contemporani cu Generația Woodstock care și-au căutat în muzica rock (și în tot ce aceasta a generat) un refugiu din fața monstruozității așa-zisului „socialism” și a dictaturilor de orice fel. Dar și celor născuți mai târziu, care, într-o lume liberă sau pe-aproape, și-au făcut tot din muzica rock o pavăză. Unii, chiar, un scop în viață.
